Mobilitate electrică, la malul mării

Pentru călătoriile din sezonul cald, trecem în revistă infrastructura de încărcare pusă la dispoziție de Enel X Way pe litoralul românesc și în drum spre mare, pornind din București, astfel încât să te poți bucura de experiența la volanul mașinii electrice fără grija autonomiei. În plus, mobilitatea electrică este astăzi posibilă și pe apă, în unele dintre cele mai atrăgătoare stațiuni europene și nu numai.

Te gândești deja la sfârșiturile de săptămână pe care le vei petrece în această vară la malul mării alături de prieteni și ai vrea să afli ce oferă Enel X Way în materie de puncte de încărcare pe drumul spre litoral, dar și odată ajuns la destinație? Informează-te și fii pregătit să conduci electric spre Constanța! 


Tranziția spre mobilitatea electrică este în plină desfășurare în întreaga lume, iar România nu face excepție. În ultimii doi ani, piața autohtonă a automobilelor electrice a fost în creștere, după cum anunța recent Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), care preconizează că fenomenul va continua în același ritm susținut și că la finalul lui 2023 autoturismele electrice vor reprezenta 84% din totalul înmatriculărilor, în creștere cu 10% față de 2022, în timp ce autoturismele echipate cu motoare diesel vor continua să piardă teren. Iar orientarea către transportul electric impune dezvoltarea infrastructurii de încărcare, astfel încât confortul personal să nu fie afectat.

 

În ultima vreme, s-au făcut pași vizibili la acest capitol și în România, numărul stațiilor de reîncărcare a mașinilor electrice a crescut constant și va continua să crească în viitorul apropiat. Dacă în urmă cu câțiva ani, ruta București - Constanța încă mai putea ridica probleme pentru conducătorii de vehicule electrice, astăzi lucrurile s-au schimbat.

 

Enel X Way, divizia de mobilitate a Grupului Enel, s-a implicat permanent în crearea și diversificarea infrastructurii de profil, astfel încât multe dintre drumurile din țară să poată fi parcurse fără mari dificultăți și atunci când optezi pentru transportul electric.

 

Pornind din București spre principalul oraș din Dobrogea, ai în față un traseu de aproximativ două ore, însumând 224 de kilometri, ceea ce înseamnă o autonomie pe care autoturismele electrice o asigură (și cele mai multe o depășesc!) cu o singură încărcare. Ar fi de ajuns, așadar, să te asiguri că mașina ta electrică este complet reîncărcată la plecare pentru a ajunge fără nicio grijă la destinație. Dacă, totuși, nu ai putut asigura încărcarea vehiculului înainte de a porni la drum, trebuie să știi că pe traseu vei regăsi mai multe puncte de încărcare. Îți punem la dispoziție câteva instrumente pentru a vedea și chiar a rezerva punctul de încărcare dorit, precum harta stațiilor de încărcare, respectiv aplicația Enel X Way

Printre stațiile de încărcare Enel X Way pe care le poți întâlni pe traseul tău de la București spre mare, se numără următoarele:

  • Stația de încărcare de pe DN3A, drumul care leagă Lehliu Gară de Fetești, la kilometrul 111-113, în localitatea Drajna Nouă; 
  • Stația de încărcare cu putere de 75 kW, aflată la kilometrul 57 pe Șoseaua București - Buzău, în incinta Petrom Urziceni;
  • Stația de încărcare cu o putere de 60 kW, aflată pe Șoseaua Nordului 6, în Slobozia.

Harta stațiilor de încărcare

Descoperă harta stațiilor de încărcare Enel X Way și vezi care este cea mai apropiată de zona ta.

Odată ajuns la destinație, în Constanța, îți vei putea reîncărca mașina electrică la una dintre cele opt stații Enel X Way disponibile în oraș, amplasate pe strada Marinei (Portul Turistic Tomis), pe strada Nicolae Iorga 85, pe strada Rândunelelor 96, pe șoseaua Mangaliei 181, pe strada Unirii 35, pe bulevardul Mamaia și la cele două stații de pe strada Academiei 3. 

Aplicația Enel X Way

Gestionezi toate serviciile de încărcare de pe smartphone-ul tău!

Pentru a nu pierde nicio clipă de vacanță așteptând ca o stație să se elibereze, nu uita să verifici disponibilitatea pe harta de aici sau în aplicația Enel X Way, unde vei afla și informații cu privire la poziționare și planul tarifar, dar și la puterea și tipul cablului de încărcare.

 

Cu cât autonomia mașinii tale electrice va fi mai rapid asigurată, cu atât mai mult timp îți va rămâne pentru relaxare și distracție pe plajă, alături de familie și de prieteni! Știm că timpul tău este prețios și te invităm să profiți de avantajele tehnologiei de fiecare dată când vrei să reîncarci.

Primele stații de reîncărcare Enel X Way au fost instalate în Constanța încă de la începutul anului 2021, printr-un parteneriat realizat cu autoritățiile locale. Încă de atunci, stațiile disponibile în orașul de la malul mării sunt atât de tip Waypump, cât și de tip Waypole, iar încărcarea a până la 80% din nivelul bateriei durează, în curent continuu, aproximativ 25 de minute, în funcție de modelul și specificațiile mașinii. În prezent, punctele de încărcare Enel X Way care deservesc Dobrogea și litoralul sunt cele din Constanța, însă în viitor vor fi deschise noi stații care să asigure o mai mare libertate de mișcare posesorilor de autovehicule electrice, pe măsură ce trecerea la transportul de acest tip va accelera.
WayPole

Waypole

Soluția de încărcare pentru o integrare perfectă în orice context urban.

Dacă plănuiești însă o vacanță în afara țării, trebuie să știi că în unele state europene, precum Italia, mobilitatea electrică este deja disponibilă pe mare, Enel X Way fiind lider și în acest domeniu. Astfel, la Portofino, pe cheiul Umberto I mai exact, este acum operațională prima infrastructură de reîncărcare pentru bărci electrice. Acest lucru marchează un pas important în atingerea obiectivelor de neutralitate a emisiilor de carbon. Și nu este vorba doar de mobilitatea nautică: acordul semnat de Enel Group cu municipalitatea din această stațiune de pe Coasta Liguriei include, de asemenea, o serie de puncte de încărcare pentru mașinile electrice, asigurând astfel o mobilitate integrată, atât de necesară astăzi.

 


În plus, piața nautică electrică pe plan mondial este în plină expansiune și ea, cu o cifră de afaceri care se așteaptă să ajungă la 16,2 miliarde de dolari până în 2030. Acest lucru se datorează creșterii puternice a interesului clienților pentru turismul durabil. Asistăm la o cerere ridicată pentru ambarcațiuni complet electrice și hibride în multe țări europene, dar și în SUA, Canada, Australia și Noua Zeelandă. Așadar, vacanțele sunt posibile acum, în diverse părți ale lumii, nu numai la volanul mașinii electrice, ci și la bordul bărcilor electrice, ceea ce face ca nivelul poluării cauzate de turism să scadă simțitor. În vacanțele noastre de acum, putem arăta grijă față de mediu și alegând transportul electric, pe uscat sau pe apă!

 


Iar asta nu este puțin dacă ținem cont de faptul că poluarea aerului (dar și poluarea fonică) în porturi a devenit o sursă majoră de îngrijorare în întreaga lume. În 2020, Organizația Maritimă Internațională (OMI) a impus o limită de 0,5% m/m pentru emisiile de sulf din combustibil: aceasta reprezintă o reducere de 80%, care îi va obliga pe armatori să utilizeze combustibil cu un conținut redus de sulf, îmbunătățind astfel calitatea aerului în zonele portuare. Iar în zonele portuare mai întinse din Caraibe, Marea Baltică, Marea Nordului și America de Nord, există deja o limită mai strictă de 0,1% m/m. Un aspect deloc de neglijat dacă vrem să dăm dovadă de responsabilitate față de planetă chiar și în timpul liber, pe când ne bucurăm de zilele de vacanță într-o destinație atrăgătoare de la malul mării.

Pentru că riviera italiană este una dintre destinațiile de vacanță care se regăsesc în preferințele românilor, merită să insistăm pe inițiativa Enel X Way de a sprijini proiectul „Portofino Carbon Free”, datorită căruia infrastructura de încărcare rapidă este acum disponibilă pentru ambarcațiunile electrice pe cheiul Umberto I din stațiune. Noua infrastructură, inaugurată în 2022, demonstrează încă o dată angajamentul asumat de Enel X Way față de un viitor tot mai sustenabil. În plus, sectorul ambarcațiunilor de agrement, în care Italia este lider, are de fapt cel mai mare potențial pentru navigația electrică, deoarece bărcile sale sunt cele mai ușor de modernizat.

 


Bineînțeles, o astfel de inițiativă pentru ambarcațiunile electrice – o alta urmează pe Lacul Tahoe din California – nu ar avea sens dacă nu ar fi însoțită de o infrastructură similară pentru transportul rutier în aceleași zone. Și acesta este motivul pentru care Enel X Way, în acord cu autoritățile locale, acționează întotdeauna în termeni de mobilitate integrată. Iar Portofino va avea, de asemenea, o serie de puncte de încărcare pentru vehicule electrice în parcarea multietajată a orașului și în parcarea din zona plajei Paraggi. Aceste ultime stații instalate în regiune se adaugă celor 144 de stații de încărcare din provincia Genova și celor 234 din restul Liguriei, făcând riviera italiană extrem de confortabilă din punctul de vedere al mobilității electrice, atât pentru localnici, cât și pentru turiști.

 

Oriunde îți vei petrece vacanța, amintește-ți că astăzi poți alege mobilitatea electrică aducându-ți astfel aportul la conservarea mediului natural din zona respectivă.